Dictionar Medical

Rinotraheita la pisici – Cauze, Simptome si Tratament

Rinotraheita virala felina este o infectie a cailor resiratorii superioare a pisicilor, adica a nasului si a gatului. Aceasta infectie este cauzata de herpesvirusul felin 1 (FHV-1) si poate afecta pisicile de toate varstele, cele mai sensibile fiind insa, cele tinere, pisicile insarcinate sau cu imunitate scazuta.

Simptome si tipuri de rinotraheita felina

Unele pisici pot fi complet asimptomatice insa, acestea sunt purtatoare si pot imprastia infectia si la alte pisici neinfectate.
Iata mai jos principalele simptome ale bolii:

  • Stranut persistent
  • Secretii nazale apoase sau colorate
  • Piererea simtului mirosului
  • Spasme musculare in zona pleoapelor, rezultand in inchiderea ochiului afectat
  • Secretii oculare
  • Conjunctivita
  • Inflamarea corneei, cauzand durere in zona ochilor si vedere incetosata
  • Pierderea apetitului
  • Febra
  • Stare de rau generala
  • Pierderea sarcinii, la pisicile insarcinate

Cauze ale rinotraheitei la pisici

Boala este cauzata de infectia cu herpesvirusul felin 1 (FHV-1) si este realtiv frecventa in mediile in care traiesc multe pisici. Infectia este favorizata de conditiile proaste de trai – ventilatie proasta, lipsa curateniei, lipsa hranei.

Perioada de incubatie

Odata ce a fost infectata cu FHV, poate dura intre 2 si 5 zile pana cand pisica va prezenta simptome de boala. Important este ca in aceasta perioada de incubatie, pisica poate infecta alte pisici.
De la aparitia simptomelor, infectia se poate intinde pana la 10-20 de zile.

 

Diagnosticarea rinotraheitei feline

Exista cativa agenti infectiosi care pot provoca afectiuni ale cailor respiratorii superioare la pisici, cu diferente subtile intre boli, in rezultatele examinarii.
Un diagnostic prezumtiv de rinotraheita virala la pisici se bazeaza in principal pe istoricul medical al pisicii si pe semnele clinice combinate cu observatiile din timpul examenului fizic.
Medicul veterinar va efectua, de asemenea, analize complete de sange, teste tip PCR, pentru diagnosticarea infectiei sau testarea secretiilor.

Tratamentul rinotraheitei la pisici

Pisicile bolnave, dar fara complicatii majore, vor fi tratate in functie de simptomatologie, iar tratamentul se va determina in raport cu semnele clinice prezentate.
Infectiile oculare se vor trata cu medicatie topica, se pot folosi antibotice pentru infectiile bacteriene secundare, care pot sa apara, iar pentru pisicile care prezinta semne de deshidratare puternica, se poate apela la administrarea de fluide, intravenos.

Daca una dintre pisici are rinotraheita, cealalta este in pericol?
Da, pisicile cu o infectie activa reprezinta un risc pentru celelalte pisici din gospodarie, in special daca acestea sunt foarte tinere si nevaccinate.
Pisicile infectate trebuie sa fie izolate pentru a evita raspandirea bolii.

Este rinotraheita periculoasa pentru oameni?
NU, virusul responsabil pentru aceasta boala, afecteaza doar pisicile. Chiar si asa, recomandam pastrarea unei igiene corecte, deoarece odata cu boala se pot dezvolta infectii bacteriene secundare, care in anumite cazuri, pot afecta si oamenii sau alte animale.

Cum poate fi prevenita rinotraheita felina?

Schema de vaccinare a pisicilor include un vaccin care protejeaza animalul de herpesvirusul felin 1 (FHV-1). Acest vaccin nu ofera o protectie 100% insa, va reduce semnificativ riscul de boala.

Rinotraheita felina poate fi foarte grava, mai ales pentru puii de pisica. Daca un exemplar adult are sanse mari de recuperare completa dintr-un episod de rinotraheita, pentru pui, boala poate fi fatala. De aceea, este extrem de important ca pisicile sa fie consultate de un medic veterinar, imediat ce prezinta simptomele bolii.

 

Sursa foto: unsplash.com

Gheoca Razvan

Dr. Razvan Gheoca\n Grad Profesional: Medic Veterinar\n\n Razvan Gheoca este unul dintre fondatorii clinicii veterinare Mobile Vet.\n \n 2015: Cursuri de perfectionarea tehnicilor de osteosinteza - Societatea Romana Veterinara de Ortopedie\n 2015: Cursuri de specializare in Dializa Peritoneala la Animalele de companie - Facultatea de Medicina Veterinara Bucuresti\n 2014: Cursuri de specializare in Ortopedie si Traumatologie Veterinara - Societatea Romana Veterinara de Ortopedie\n 2014: Cursuri de specializare in Parazitologie canina si felina - Colegiul Medicilor Veterinari, Filiala Municipiului Bucuresti\n 2014: Cursuri de specializare in Hematologie - Colegiul Medicilor Veterinari, Filiala Municipiului Bucuresti\n 2014: Cursuri de specializare in Medicina Veterinara de Urgenta - Colegiul Medicilor Veterinari, Filiala Municipiului Bucuresti\n 2013: Medic Veterinar primar si Administrator al clinicii veterinare Mobile Vet, din Bucuresti.\n 2012: Absolvent al Universitatii de Stiinte Agronomice si Medicina Veterinara, Bucuresti - Facultatea de Medicina Veterinara

Postari recente

Epilepsia la caini: Cauze si Tratament

Ce este epilepsia? Epilepsia este o boala cronica ce cauzeaza crize, multe manifestate prin convulsii…

4 ani ago

PIF – Peritonita infectioasa felina: Cauze si Simptome

Peritonita infectioasa felina (PIF) este o boala virala la pisici, cu o rata mare a…

4 ani ago

Cataracta la caini: Cauze si Simptome

Cataracta se refera la incetosarea cristalinului ochiului, putand varia de la acoperirea partiala, pana la…

4 ani ago

Pisicile si Craciunul: Sfaturi pentru Sarbatori linistite

Pisicile si decoratiunile de Craciun sunt "inamici" vechi si probabil asa vor ramane mereu. Cei…

4 ani ago

Antigelul si cainii – Simptomele si efectele ingestiei de antigel

Otravirea cu antigel este o problema foarte comuna in randul cainilor, mai ales la inceputul…

4 ani ago

Afectiuni ale urechilor pisicii – Cauze comune ale secretiilor urechii

Daca ai observat ca pisica ta a prezinta un comportament ciudat - isi scutura capul…

4 ani ago